În privința importantei funcții de procuror general, procedurile numirii diferă de la o țară la alta. Cu toate astea, numirea procurorului general trebuie să fie, practic peste tot, aprobată și semnată de șeful statului (într-un regat cum e Belgia, de către rege), transmite SafeNews.md cu referire la europalibera.org.
Ei sunt în general numiți de Consiliul Superior al Magistraturii, care e în același timp singurul organ ce poate exercita o acțiune judiciară sau disciplinară împotriva lor.
În Franța si Belgia, unde sistemul juridic e cel mai apropiat istoric și funcțional de cel din România și Moldova, procurorul general este un magistrat, așa cum sunt și magistrați și diferiții procurori de rang inferior care formează structurile parchetului și care reprezintă statul în procese.
În schimb, trebuie precizat că în Germania procurorul general e numit de ministrul justiției, după care numirea trebuie aprobată de parlament, fiind apoi înmânată președintelui țării spre semnare.
Statele Unite nu au echivalentul unui procuror general, întrucât cel care pare a corespunde funcției, the attorney general, e mai degrabă echivalentul ministrului justiției prin alte părți.
În Uniunea Europeană funcția de procuror general e văzută ca extrem de importantă pentru buna funcționare a justiției țărilor membre.
UE a intervenit deja, în 2013, în procesul alegerii procurorului general din Bulgaria, unde magistrații se pregăteau să numească în aceasta funcție o figura controversată, favorabilă guvernului.
Cât despre concedierea și inițiativa înlăturării și înlocuirii unui procuror general, diferitele sisteme juridice au fost studiate și prezentate de către Comisia de la Veneția a Consiliului Europei în 2008.
În sistemele de tip francez, „napoleonian”, executivul e cel care ia inițiativa demiterii, cu participarea unui tribunal de recurs final.
În Croația, în schimb, doar parlamentul numește și demite procurorul suprem.
Comisia de la Veneția nota însă o particularitate a țărilor care sunt foste republici sovietice, precum Moldova: în niciuna dintre acestea Constituția nu specifică independența procurorilor. În toate acestea, ei nu sunt decât parte a unei ierarhii.
Procurorul, independent de puterea politică
În restul Europei, magistrații (procurorii și judecătorii) sunt independenți de puterea politică, ba chiar nu au dreptul să intervină în activități și dezbateri politice.
Nu au dreptul să fie membri ai vreunui partid și nici să participe la reuniuni ale vreunui partid.
Împreuna cu judecătorii, de care sunt însă despărțiți, procurorii în Europa formează așadar grupul – teoretic total apolitic – al magistraturii.
Echilibrul între procurori și judecători este complex și a fost rodat de-a lungul multor decenii de exercitarea democratică a justiției independente.
Astfel, pentru a reveni la cazul Belgiei, un procuror poate ordona deschiderea unei anchete, însă pentru o percheziție va avea nevoie de un mandat judecătoresc.
La fel, un judecător poate deschide un proces, însă în cazul unor delicte minore procurorul poate superviza o mediere penală, prin care victima și făptașul ajung la o înțelegere în afara tribunalului, punând capăt procesului, indiferent de avizul judecătorului.
Principiul central este însă că procurorii și judecătorii se țin cu totul în afara sferei politicului.
Ideea că o anumită magistratură ar trebui să-i revină opoziției, iar o alta puterii, printr-un soi de târguială între partide, este în Europa nu doar străină, dar în contradicție totală cu spiritul corpului magistraturii.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.
