Un șofer de camion a fost prins la trecerea frontierei cu două asigurări auto ”Cartea Verde” falsificate. Incidentul a fost înregistrat acum două zile, în punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Reni, pe direcția intrare în Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat remis presei, este vorba despre un cetățean al Ucrainei care urma să tranziteze teritoriul Republicii Moldova, având ca destinație Bulgaria.
În cadrul procesului de verificare a documentelor pentru mijlocul de transport, polițiștii de frontieră au stabilit că certificatele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto ”Cartea Verde”, eliberate de către o companie de asigurări din Ucraina, sunt contrafăcute.
La audieri, conducătorul auto a declarat că documentele pentru autovehicule sunt oferite de către firma transportatoare, unde este angajat în calitate de șofer.
Însă, din cauza situației din țară, nu ar fi reușit să ia toate actele necesare de la sediul firmei și personal ar fi procurat asigurările de la un broker din orașul Odesa.
Mai mult, acesta ar fi obținut certificatele la un preț redus.
Documentele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei.
Totodată, polițiștii de frontieră au autorizat trecerea frontierei după ce conducătorul auto a procurat alte certificate de asigurare ”Carte Verde” valabile.


