Acasă Politic Expert: Apelul PSRM la negociere cu fracțiunile e pur decorativ

Expert: Apelul PSRM la negociere cu fracțiunile e pur decorativ

0

Este evident că apelul PSRM la negocieri (cu alte fracţiuni parlamentare – „I.”) este pur decorativ. Potrivit Infotag, analistul politic Victor Ciobanu şi-a exprimat această opinie pe reţelele de socializare.

Potrivit acestuia, PSRM şi alte facţiuni „într-un fel sau altul sunt în favoarea păstrării actualului Parlament”, dar „nici PAS, nici preşedintele nu vor fi de acord cu această opţiune”.

„Prin urmare, poate fi ignorat. Dar iată opţiunea cu ameninţarea de a readuce preşedintele în perioada (la statutul) „din 2016″, acest lucru este mai interesant. Dodon are în vedere să fie limitate mai multe prerogative ale preşedintelui? Deşi, cel mai probabil, acesta este un alt bluff al lui Dodon şi nimic nu va urma. Întrebarea este – din partea cui exact emite Dodon un ultimatum? În acest caz, este evidentă că din partea PSRM, care are 37 de voturi în Parlament. Şi acest lucru, nu va fi suficient pentru un ultimatum. Era mai logic să fi vorbit în numele celor 54 de deputaţi, semnatari pentru Durleşteanu. Administraţia prezidenţială a răspuns destul de logic că nu acceptă ultimatumuri”, a scris Ciobanu.

El a reamintit că, potrivit Constituţiei, Parlamentul este cel mai înalt forum şi singurul organism legislativ, dar în acelaşi timp preşedintele este garantul suveranităţii şi „pentru a îndeplini această misiune, el are dreptul, în eventualitatea exercitării puterii de stat, recunoscută de acesta ca fiind în contradicţie cu cerinţele constituţionale ale suveranităţii, de a nu îndeplini obligaţia constituţională de a desemna un prim-ministru.

„Dacă situaţia va ajunge din nou la decizia Curţii Constituţionale, dat acest lucru se va întâmpla dacă aşa-numita „majoritatea parlamentară” nu iniţiază sau nu câştigă voturi, după iniţierea revocării preşedintelui, acest lucru va însemna că nu preşedintele, ci şi „majoritatea parlamentară” va fi responsabilă pentru nedesemnarea guvernului. După aceasta, este destul de logic ca Parlamentul să fie dizolvat „, a explicat expertul.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.