Ex-polițist din Drochia, trimis pe banca acuzaților: Câți bani a cerut

Redacția SafeNews

Un fost angajat al Inspectoratului General de Poliție (IGP) al MAI este învinuit într-un dosar penal pentru trafic de influență. Dosarul a fost transmis în instanța de judecată de către procurorii anticorupție.

Fostul șef al Serviciului supraveghere tehnică și accidente rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Drochia a afirmat că are influență asupra unor persoane cu funcție de demnitate publică din sistemul judecătoresc, mai exact din cadrul Judecătoriei Drochia.

Acesta ar fi dat de înțeles că ar putea influența adoptarea unei decizii favorabile în privința unui locuitor al raionului Drochia ca să nu fie privat de dreptul de a conduce mijloace de transport. Cel din urmă se afla la volan în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

PUBLICITATE

Polițistul personal a pretins și a primit de la acesta bani ce nu i se cuvin, în sumă de 35.000 de lei, pentru a determina persoanele publice menționate să adopte o decizie în favoarea ultimului.

Fapta a fost calificată drept trafic de influență.

Este de menționat că, în cadrul efectuării urmăririi penale, în vederea eventualei confiscări speciale a sumei de 35.000 de lei, a fost aplicat sechestru pe bunurile imobile ale învinuitului.

Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la cinci ani sau amendă în mărime de la 100.000 de lei la 150.000 de lei.