Oleg Sternioală, fostul judecător al Curții Supreme de Justiție se judecă de un an cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Litigiul este pe rolul Curții de Apel Chișinău, iar fostul judecător, anchetat penal pentru îmbogățire ilicită, cere anularea hotărârii CSM prin care instituția și-a dat acordul să fie cercetat penal, transmite Știri.md cu referire la ZdG.
Dacă judecătorii vor accepta demersul lui Sternioală, cauza penală în privința sa ar putea fi clasată.
În noiembrie 2019, la trei ani și jumătate după ce ZdG a scris că judecătorul Curții Supreme de Justiție, Oleg Sternioală, locuiește într-un imobil de lux, nedeclarat, înregistrat pe numele părinților săi pensionari, organele de drept au inițiat o cauză penală.
În luna decembrie, în litigiul dintre CSM și Oleg Sternioală, Curtea de Apel Chișinău anunța pe site-ul său că urma ședința de pronunțare.
Aceasta însă a fost amânată, iar pe 30 decembrie instanța anunța că ședinţa s-a amânat, iar dosarul a fost transmis „în cancelarie pentru examinarea cererii de recuzare”.
Următoarea ședință pe dosar este programată pentru 5 ianuarie 2020.

