Eugeniu Osmochescu a discutat cu ministrul de stat pentru Europa al Germania, Günther Krichbaum, despre investițiile germane în Republica Moldova, digitalizarea economiei și dezvoltarea proiectelor energetice și industriale.
Întrevederea a evidențiat evoluția pozitivă a relațiilor economice moldo-germane și interesul tot mai mare al companiilor germane pentru extinderea investițiilor pe piața din Republica Moldova.
Potrivit autorităților, Germania rămâne unul dintre cei mai importanți parteneri investiționali ai Republicii Moldova și un actor important în dezvoltarea sectorului industrial.
Vicepremierul Eugeniu Osmochescu a vorbit despre proiectele susținute de Guvernul german în domenii precum infrastructura calității, industrie, comerț și politici de reglementare, subliniind că acestea contribuie la implementarea reformelor și a standardelor europene.
În cadrul discuțiilor, oficialul moldovean a prezentat oportunitățile investiționale oferite de Moldova IT Park și conceptul HiTech Park, dar și progresele în digitalizarea serviciilor publice.
Totodată, Eugeniu Osmochescu a evidențiat extinderea utilizării platformei EVO și digitalizarea serviciilor publice la nivel local.
Un alt subiect abordat a vizat dezvoltarea economică regională prin clustere industriale și platforme multifuncționale, precum și investițiile în infrastructură pentru stimularea comerțului și a conectivității economice.
Oficialii au discutat și despre consolidarea securității energetice a Republicii Moldova, inclusiv prin proiecte de interconectare și dezvoltarea energiei regenerabile.
Potrivit datelor prezentate, în Republica Moldova activează aproximativ 435 de întreprinderi cu capital german, iar investițiile germane în capitalul social însumează circa 1,154 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 57,2 milioane de euro. Germania ocupă locul cinci în topul principalilor investitori ai Republicii Moldova.

