Escrocherii de peste 3 milioane de lei în doar 24 de ore. Un pensionar și-a vândut două apartamente

Redacția SafeNews

Valul de escrocherii telefonice continuă în Republica Moldova. În ultimele 24 de ore, Poliția Republicii Moldova a înregistrat 13 cazuri de fraudă, iar prejudiciul total depășește 3 milioane de lei.

Patru dintre cazuri au avut loc ieri, iar celelalte au fost raportate ulterior de victime, deși fraudele s-au produs în zilele precedente.

Cel mai grav caz a fost înregistrat în Chișinău, unde un bărbat de 68 de ani a pierdut 2,1 milioane de lei după ce a fost convins de escroci, care s-au prezentat drept angajați ai Băncii Naționale a Moldovei, să transmită bani prin intermediul unui curier.

PUBLICITATE

Potrivit poliției, victima a oferit banii în trei tranșe, în perioada 7 aprilie – 22 mai. Pentru a face rost de sume, bărbatul și-a vândut două apartamente, a folosit economiile personale și a împrumutat bani de la rude.

Un alt prejudiciu major, de 780 de mii de lei, a fost raportat în Cahul, unde escrocii au utilizat aceeași schemă.

Poliția precizează că cele mai frecvente metode folosite de infractori sunt apelurile în care aceștia pretind că sunt reprezentanți ai BNM sau ai unor instituții bancare, dar și platformele investiționale fictive.

De asemenea, continuă tentativele de phishing prin SMS-uri false privind presupuse amenzi rutiere generate de camerele de monitorizare a traficului.

În ultimele 24 de ore, alte 475 de tentative de fraudă au fost prevenite datorită vigilenței cetățenilor.

Poliția îndeamnă oamenii să nu transmită bani persoanelor necunoscute, să nu acceseze linkuri suspecte și să verifice informațiile primite telefonic sau prin mesaje.