Emil Ceban: Întărirea sistemului de sănătate rămâne o prioritate pentru Republica Moldova

Redacția SafeNews

Republica Moldova își menține angajamentul pentru consolidarea sistemului național de sănătate, dezvoltarea serviciilor medicale centrate pe pacient și promovarea cooperării internaționale în domeniul sănătății publice. Declarația a fost făcută de ministrul Sănătății, Emil Ceban, în cadrul celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Mondiale a Sănătății.

Oficialul moldovean a evidențiat provocările cu care se confruntă sistemele medicale la nivel global, inclusiv îmbătrânirea populației, creșterea prevalenței bolilor netransmisibile, schimbările climatice și impactul crizelor asupra sănătății publice.

Emil Ceban a reiterat angajamentul autorităților moldovenești de a asigura accesul universal la servicii medicale, extinderea serviciilor preventive și comunitare, și consolidarea serviciilor de sănătate mintală, în special pentru tineri. Ministrul sănătății a subliniat importanța îmbunătățirii accesului la medicamente esențiale și compensate, precum și rolul soluțiilor digitale în modernizarea sistemului medical.

PUBLICITATE

Totodată, Ceban a accentuat necesitatea accelerării investițiilor în sisteme de pregătire, supraveghere și răspuns la situații de urgență în sănătate publică, cum ar fi pandemia COVID-19, criza energetică și războiul din Ucraina.