Președinta USR, Elena Lasconi, a susținut sâmbătă, 1 martie, că singura persoană pentru care s-ar retrage din cursa electorală din România este președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Lasconi a exclus să se retragă în favoarea primarului general, Nicușor Dan, scrie libertatea.ro.
„Eu nu o să mă retrag și oricum nu o să mă retrag pentru Nicușor Dan, asta categoric. Eu mi-aș dori un președinte care să fie accesibil, nu un alt fel de Klaus Iohannis. Mi-aș dori un președinte care să știu că ar lupta cu toată ființa lui pentru România. Acum gândiți-vă la candidații pe care îi știți și puneți lângă… Ați văzut discuția dintre domnul Trump și domnul Zelenski de aseară? Or, scoateți-l pe domnul Zelenski de acolo și puneți pe orice alt contracandidat de-al meu să vedem cine s-ar lupta pentru România așa cum a făcut-o Zelenski, cine nu ar ceda”, a spus Elena Lasconi într-o conferință de presă la Ploiești.
Lasconi a susținut că aceea pentru care a renunța la cursa pentru președinție este Maia Sandu: „Cred că am pavat acest drum pentru o femeie. Și dacă Maia Sandu ar veni mâine să candideze în România, da, pentru că aș avea încredere că ar putea să facă…”.
Afirmațiile au venit în contextul în care Maia Sandu a sprijinit-o pe Lasconi. Sandu a venit pe 5 decembrie 2024 la București, special pentru o discuție privată cu șefa USR, cu doar trei zile înaintea turului 2 la prezidențiale, tur care însă nu a mai avut loc, pentru că CCR a anulat rezultatele primului tur o zi mai târziu.
Elena Lasconi este candidatul USR la alegerile prezidențiale din România, dar o bună parte dintre membrii USR îl preferă pe Nicușor Dan. Pentru ca USR să aleagă alt candidat, este nevoie de un congres, iar potrivit informațiilor Libertatea, acest lucru este așteptat să se întâmple în această lună.
Datele alegerilor prezidențiale 2025 sunt 4 mai – primul tur și 14 mai – turul al doilea.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.