După un an fără progrese, Stoianoglo din nou promite rezultate concrete în dosarul furtul miliardului: ”Dosarul l-am moștenit de la predecesori, care timp de cinci ani au mimat ancheta”
Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, respinge acuzațiile potrivit cărora nu a făcut nimic în primul an de mandat în cadrul dosarului ce vizează „furtul miliardului”. Potrivit acestuia anul 2021 va fi unul determinant, deoarece majoritatea episoadelor din acest dosar vor fi finalizate și trimise în instanța de judecată, transmite SafeNews.md.Afirmațiile șefului procuraturii au fost făcute în cadrul unei ședințe în care a prezentat raportul său de activitate pentru anul 2020.
Potrivit procurorului general, dosarul a fost întocmit deliberat cu erori, astfel ca să scape de răspunderea penală cei vinovați și a-i incrimina pe cei care nu au avut tangență cu această fraudă.
Chiar și în pofida rezistenței din partea unor instituții, Stoianoglo promite rezultate în anul curent.
Alexandr Stoianoglo a mai adăugat că instanțele de judecată „blochează eforturile procurorilor” de a face lumină în acest dosar de rezonanță.
Procurorul general s-a referit și la schema numită „Laundromat”.
Precizăm că anterior, Președintele ales, Maia Sandu, declara că, după un an, spre regret, nu prea are lucruri bune de spus despre activitatea actualului procuror general.
Stoianoglo a fost criticat și la începutul lunii decembrie 2020, după ce și-a prezentat raportul de activitate pentru un an. Atunci deputatul PAS, Dumitru Alaiba declara că Procurorul General â este de partea hoților, prin urmare, acesta i-a cerut să plece.
Alexandr Stoianoglo a fost numit procuror general, prin decret prezidențial, la 29 noiembrie 2019.
La 21 mai 2020, Curtea Constituțională a R. Moldova a declarat neconstituțională noua procedură de numire și demitere din funcție a Procurorului General, dar Stoianoglo a rămas în fucție.
Cele mai remarcabile acțiuni din primul an de activitate al procurorului general au fost:
Eliberarea lui Platon
Scoaterea de sub urmărire penală a Marinei Tauber și Reghinei Apostolova, arestate acum un an de zile, figurând și în zeci de file din raportul Kroll
Lipsa totală de acțiuni în privința traseismului din Parlament
Lipsa de finalitate în dosarul privind dubla identitate a lui Plahotniuc
!
Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.
Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.