După ce a vizitat o mănăstire din Ucraina, un preot din Ștefan Vodă a fost confirmat pozitiv cu coronavirus. Informația a fost confirmată de șeful Centrului de Sănătate Publică din Căușeni, Andrei Kazacioc, scrie cotidianul.md.
Preotul este chiar el cel care a organizat excursia la un lăcaș sfânt din Ucraina, la începutul lunii martie.
„Preotul a fost testat pozitiv la COVID-19 și este internat la Spitalul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru tratament. Din câte cunosc, soția preotului a fost testată negativ. În cazul copiilor, ancheta este încă în desfășurare”, a declarat șeful Centrului de Sănătate Publică din Căușeni, Andrei Kazacioc.
Șeful Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodăm, Trofimov Andrei Marc, a declarat pentru Cotidianul.md că preotul a telefonat din propria inițiativă la Serviciul Unic 122 din motiv că avea simptome COVID-19. Preotul a fost transport la Chișinău cu ambulanța.
În continuare, urmează să fie identificate toate persoane care au intrat în contact cu preotul pentru a le fi prelevate probele la testul COVID-19.
Mai mulți enoriași din Republica Moldova au vizitat la începutul lunii martie o mănăstire din Ucraina. Aceștia au revenit în țară la data de 9 martie.
în Republica Moldova sunt în total 125 de cazuri confirmate cu coronavirus.
Menționăm că, începând cu ziua de azi, 25 martie, au intrat în vigoare noile restricții:
– Se interzice, aflarea în spații publice: parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement;
– Se interzice prestarea serviciilor de alimentare publică în unitățile de comercializare a produselor petroliere;
– Se interzice persoanelor în vârstă de peste 63 ani, aflarea în afara domiciliului și în spațiile publice cu excepția: deplasărilor pentru asigurarea cu produse alimentare, deplasarea pentru asistență medicală ce nu poate fi amânată, deplasarea pentru alte motive justificate și care nu pot fi amânate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.