Acasă Dosare de rezonanță DOSARUL Viorel Morari: O nouă ședință a fost amânată, la solicitarea instanței

DOSARUL Viorel Morari: O nouă ședință a fost amânată, la solicitarea instanței

1

O nouă ședință preliminară, în dosarul lui Viorel Morari, a fost amânată la solicitarea instanței. Motivul ar fi faptul că judecătorii au nevoie de timp pentru a studia actele departamentale ale Procuraturii Generale, pe care s-a bazat dispoziția de grup. Următoarea ședință preliminară va avea loc mâine, 10 martie, la ora 11:00

Menționăm că Vasile Foltea, avocatul lui Viorel Morari, a înaintat un demers, în care invoca că numirea completului de acuzatori de către procurorul general-adjunct, Ruslan Popov, este ilegală. Apărătorul făcând referință la articolul 8 din Legea cu privire la Procuratură, în care este prevăzut că Procuratura Generală conduce și exercită urmărirea penală și reprezintă învinuirea în instanță de judecată în cauze de importanță la decizia procurorului general. Ceea ce ar însemna că, și în dosarul Morari, pariciparea celor patru procurori urma să fie dispusă în mod exclusiv de către procurorul general.

Apărarea a mai invocat că dispoziția semnată de Popov nu are număr de înregistrare.

Pe lângă recuzarea celor patru procurori, apărarea a mai solicitat instanței și anularea dispoziției semnate de Ruslan Popov.

Șendința a fost fixată pentru astăzi, ora 16:30, după ce urma să se desfășoare la data de 03 martie 2020. Această, însă, fiind amânată de către magistrați.

Amintim că Viorel Morari a fost reținut vineri, 10 ianuarie. O zi mai târziu, acesta a fost învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu și fals în acte. Potrivit materialelor anchetei, în martie 2017, Morari a înregistrat ilegal plângerea fostului lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc și a inițiat un dosar penal în care ar fi fost incluse date false.

Potrivit Procuraturii Generale, Morari ar fi făcut acest lucru în interes propriu, dar și în interesul lui Vladimir Plahotniuc și a persoanelor din anturajul acestuia, în dosarul „furtului miliardului”, împiedicând, astfel, acheta obiectivă a dosarului penal.

De cealaltă parte, Morari pledează nevinovat și susține că dosarul i-a fost fabricat la comanda președintelui Igor Dodon, care se răzbună pentru că a repus pe rol dosarul finanțării Partidului Socialiștilor. Dosar care a fost clasat la sfârșitul săptămânii trecute.

De asemenea, pe numele lui Viorel Morari a fost inițiat încă un dosar penal. Acesta este bănuit de îmbogățire ilicită și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Morari neagă și această acuzație.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.