Dosarul privind omorul de la Nicoreni, raionul Drochia, când 5 indivizi au omorât în bătaie un tânăr venit în ospeție la bunica lui, a fost finalizat și expediat în instanța de judecată. Unul dintre suspecți este plasat în arest preventiv. Acesta este acuzat că l-a lovit cu o bâtă pe tânăr, bătăi care au și provocat decesul băiatului, transmite SafeNews.md cu referire la unimedia.info.
Acestuia i se incriminează „vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii”, soldată cu decesul victimei, ce se pedepsește cu pușcărie de la 12 până la 15 ani, dar și de „huliganism agravat, cu aplicarea sau cu încercarea aplicării armei sau a altor obiecte pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii”, ce se pedepsește cu închisoare de la 3 până la 7 ani.
Un alt suspect este în arest la domiciliu, iar ceilalți trei au interdicția de a părăsi Republica Moldova. Aceștia sunt învinuiți în baza articolului 187 din Codul penal de huliganism sau huliganism agravat.
Un băiat de 21 de ani, din Chișinău, a fost ucis în bătaie de cinci tineri, în timp ce se afla în ospeție la bunici în localitatea Nicoreni, raionul Drochia.
Tragedia s-a produs la mijlocul lunii iulie. Doi dintre suspecți, de 21 și, respectiv, 22 de ani, au fost reținuți. Aceștia, împreună cu încă trei, l-ar fi lovit cu bestialitate pe tânăr cu bâtele și picioarele. Băiatul a reușit să ajungă lângă o fântână, unde și-a dat ultima suflare.
Deși expertiza inițială a stabilit că băiatul a murit de un stop cardiac, una repetată a arătat clar că tânărul a decedat în urma bătăilor primite cu o bâtă, iar oamenii legii s-au autosesizat și au adăugat un capăt de acuzare în dosar.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.