Procuratura va solicita instanței aplicarea a 30 de zile de arest preventiv pentru patru dintre persoanele reținute în urma incidentelor din satul Dereneu, raionul Călărași. Alte două persoane vor fi eliberate și vor fi cercetate în stare de libertate.
Potrivit procurorilor, cele șase persoane au fost reținute după intervenția forțelor de ordine la conflictul izbucnit în seara de 10 februarie, în jurul unei biserici din localitate.
Din datele oferite de Poliție, aproximativ 150 de persoane au forțat cordonul oamenilor legii și au pătruns în lăcașul de cult. În timpul altercațiilor, angajații Poliției și carabinierii au fost insultați, iar un echipament special de comunicații a fost sustras.
Printre cei reținuți se numără primarul localității și avocatul unui preot. Aceștia sunt vizați într-un dosar pentru instigare la violență.
Instanța urmează să examineze demersul procurorilor și să decidă dacă persoanele vizate vor fi plasate în arest preventiv.

