Republica Moldova își consolidează strategia energetică prin diversificarea surselor și cooperare regională, într-un context în care securitatea aprovizionării rămâne o prioritate. Mesajul a fost transmis de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la reuniunea dedicată coridoarelor energetice din cadrul Inițiativa celor Trei Mări, desfășurată la Dubrovnik.
Oficialul a subliniat că Republica Moldova a făcut progrese față de perioada 2021–2022, dar rămâne vulnerabilă din cauza lipsei producției interne de gaze și a capacităților proprii de stocare. În acest context, strategia națională se bazează pe diversificarea rutelor și surselor de aprovizionare.
Autoritățile mizează pe importuri din România, inclusiv din viitorul proiect Neptun Deep, dar și pe alte surse de gaze non-rusești, prin Grecia și Coridorul Vertical. „Construim un portofoliu echilibrat de aprovizionare, care să ofere stabilitate și predictibilitate”, a declarat ministrul.
Potrivit acestuia, securitatea energetică a țării se sprijină pe patru piloni, contracte sigure, capacitate garantată de transport, acces la stocare și garanții financiare. În același timp, Republica Moldova aplică deja măsuri concrete, inclusiv menținerea unui nivel minim de stocare de 15% și rezerve de aproximativ 57 milioane metri cubi pentru sezonul rece.
În cadrul discuțiilor, Dorin Junghietu a pledat pentru o cooperare regională mai eficientă, cu reguli clare și coordonare între state. A evidențiat și importanța utilizării infrastructurii existente, inclusiv ruta transbalcanică.
Pe marginea evenimentului, ministrul a avut întrevederi cu Chris Wright și Ditte Juul Jørgensen. Discuțiile au vizat atragerea investițiilor, modernizarea infrastructurii și integrarea Republicii Moldova pe piața energetică europeană.
Autoritățile consideră că aceste parteneriate pot accelera dezvoltarea sectorului și pot contribui direct la creșterea securității energetice pentru cetățeni și economie.

