Doi tineri au ajuns pe mâna poliției, după ce au atacat și jefuit o persoană în stradă.
Incidentul s-a produs pe 19 septembrie, în jurul orelor 22:40, pe strada Maria Drăgan din Capitală.
Făptașii, care agresau o persoană, au fost observați de un echipaj auto de Carabinieri ce patrula în sectorul Ciocana.
PUBLICITATE
Pentru a calma spiritele, carabinierii s-au apropiat să intervină. Speriați, agresorii au încercat să fugă de la fața locului, dar au fost totuși reținuți.
Victima s-a dovedit a fi un minor de 17 ani, care a comunicat că a fost jefuit de către persoane necunoscute, fiindu-i sustrase: o boxa muzicală și telefonul mobil.
Suspecții, care s-au dovedit a fi de 16 și respectiv 18 ani, au fost conduși la IP Ciocana pentru documentarea cazului.


