Acasă Social Doi șefi de instituții subordonate Ministerului Agriculturii, verificați

Doi șefi de instituții subordonate Ministerului Agriculturii, verificați

0

Doi directori de instituții publice, doi primari, un consilier, un funcționar și un director de gimnaziu ar fi implicați în conflicte de interese. Despre aceasta anunță Autoritatea Națională de Integritate (ANI) după ce, pe parcursul săptămânii trecute, au efectuat mai multe controale.

Astfel, în șapte proceduri de control privind eventuale conflicte de interese admise în funcția publică sunt vizați doi directori de instituții publice, aflate în subordinea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, doi primari din raioanele Drochia și Ștefan Vodă, un consilier raional din orașul Rezina, un funcționar din cadrul Primăriei Hâncești și un director de gimnaziu din raionul Strășeni.

De asemenea un control pe avere a fost inițiat pe numele unui funcționar public cu statut special al Serviciului Vamal.

Două încălcări ale legislației au fost stabilite de inspectorii de integritate. Un consilier din raionul Cahul a fost constatat cu diferență substanțială între averea dobândită și veniturile realizate, iar un alt ales local din Consiliul Vadul lui Vodă din municipiul Chișinău s-a ales cu un conflict de interese, nedeclarat și nesoluționat în termen.

Trei cauze contravenționale au fost pornite pentru nedepunerea declarațiilor de avere și interese personale. Este vorba despre trei consilieri din Consiliul Lăpușna din raionul Hâncești, care riscă câte o amendă pentru nerespectarea acestei obligativități.

Cinci conflicte de interese au fost soluționate de inspectorii de Integritate, iar 10 Certificate de Integritate au fost eliberate la solicitarea angajatorilor.

Direcția juridică a ANI a participat în 25 de ședințe de judecată pentru apărarea actelor de constatare și într-o ședință pe un dosar de confiscare a averii.

Reprezentanții ANI au acordat 43 de consultații telefonice, dintre care 20 apeluri au fost înregistrate la Linia Instituțională de Informare.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.