Acasă Comunicate de presă Doi bărbați, reținuți de CNA: Ar fi pretins de la un antreprenor...

Doi bărbați, reținuți de CNA: Ar fi pretins de la un antreprenor din capitală taxă de protecţie de 10 mii de lei lunar

92
0
ads

Doi bărbaţi din capitală au fost reţinuţi de ofţierii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă. Cei doi ar fi pus presiuni asupra unui agent economic, somându-l să le dea câte 1.000 de lei lunar pentru a-l proteja de eventuale controale şi sancţiuni din partea unor instituţii ale statului.

Potrivit denunţătorului care, în prezent, administrează o cantină de pe strada Uzinelor, totul a început anul trecut, când un fost angajat al unei baze situate pe aceeaşi stradă, i-ar fi propus protecţie în faţa unor verificări inopinate ale mai multor instituţii de stat.

Acesta ar fi susţinut că poate influenţa persoane publice din cadrul Poliţiei, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Serviciului protecție Civilă și Situații Excepționale şi altor organe de control să nu opereze verificări şi să nu aplice sancţiuni în cazul în care vor depista nereguli în administrarea cantinei. Pentru soluţionarea pretinselor probleme, acesta, împreună cu complicele său, ar fi cerut o taxă lunară de protecţie în sumă de 10.000 de lei.

În baza mărturiilor antreprenorului, CNA şi procurorii au demarat o investigaţie şi au pornit o urmărire penală pentru trafic de influenţă. Pe parcursul a 3 luni, sub controlul CNA, denunţătorul a transmis bănuiţilor, în tranşe, 27.000 de lei. Pe 20 ianuarie, în momentul transmiterii ultimei sume de 10.000 de lei, au fost reţinuţi ambii bărbaţi, fiind plasaţi pentru 72 de ore în izolatorul CNA, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la 7 ani de puşcărie sau amendă penală.

Cazul este cercetat în continuare sub conducerea Procuraturii Anticorupţie.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

adv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here