Una dintre soțiile profesorilor de la liceul „Orizont”, care au fost extrădați în Turcia, atacă la Curtea de Apel sentința de condamnare a fostului șef SIS, Vasile Botnari și solicită să fie parte la proces.
Potrivit unui document publicat pe pagina de Facebook a emisiunii „Cutia Neagră”, femeia spune că nu i-a fost oferită calitatea procesuală în cauza penală, nici soțului ei, TUFEKCI Mehmet Feridun, în calitate de victimă a acțiunilor lui Bornari Vasile, și altor subiecți neinvestigați și nici ei, TUFEKCI Galina, soția lui TUFEKCI Mehmet Feridun. Totodată, aceasta susține că nu i-au fost aduse la cunoștință nicio ordonanță de pornire a urmăririi penale sau alte acte procesuale din cauza penală nominalizată.

Amintim că în seara zilei de marți, 8 septembrie, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, anunța, la mai bine de o lună de la emiterea sentinței, că Vasile Botnari, fostul șef al SIS, din perioada expulzării din R. Moldova a celor 7 profesori turci de la liceul Orizont din capitală a fost condamnat la închisoare cu suspendare.
„Vasile Botnari, care a fost vizat în dosarul expulzării profesorilor turci, a fost condamnat cu suspendare și a achitat toate prejudiciile aduse profesorilor turci. A plătit 125 de mii de euro prejudicii pe care le-a adus R. Moldova profesorilor turci extrădați și a mai achitat 380 de mii de lei pentru avionul charter care a fost arendat pentru transportarea profesorilor”, spunea Stoianoglo. Procurorul general preciza că atât sentința, cât și dispozitivul ei sunt secretizate.
În dimineața zilei de joi, 10 septembrie, portalul nostru SafeNews.md a publicat dispozitivul sentinței din dosarul lui Vasile Botnari, unde scria cert că fostul șef de la SIS a fost condamnat doar la o amendă în valoare de 88 de mii de lei, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de 5 ani.
Deși subiectul a fost mediatizat intens către întreaga societate, nici Procuratura Generală și nici personal Procurorul General nu a binevoit să vină cu o recție asupra declarațiilor eronate pe care le-a făcut ultimul.
În schimb, conducere Procuraturii Generale a comunicat că în urma informațiilor apărute în presă, a fost deschisă o anchetă de serviciu pe numele procurorului de caz, fără a specifica însă de ce ar fi suspectat.
„În contextul pretențiilor cu privire la prestația procurorului care a gestionat acest dosar, s-a dispus efectuarea unei anchete de serviciu în cadrul căreia vor fi stabilite obiectiv toate circumstanțele de fapt ale acestui caz, ținând cont de principiul independenței procesuale a acuzatorului de stat și de responsabilitatea lui în raport cu toate elementele relevante ale cazului”, se arată în comunicat.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.