Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul privind acordarea rangurilor diplomatice de ambasador și ministru plenipotențiar pentru 14 diplomați din cadrul serviciului diplomatic al Republicii Moldova.
Printre persoanele avansate se regăsește și Nicu Popescu, fost viceprim-ministru și ministru al afacerilor externe, în prezent emisar prezidențial pentru afaceri europene și parteneriate strategice, care a fost ridicat la rangul de ambasador.
Astfel, rangul de ambasador a fost acordat Violetei Agrici, Corinei Călugăru, lui Victor Martin, Sergiu Mihov, Mihai Mîțu, Carolina Perebinos, Oleg Țulea și Nicolae (Nicu) Popescu.
Totodată, Mihail Barbulat, Inga Ionesii, Victor Lăpușneanu, Vilen Murzac, Vladimir Sacagiu și Vadim Zmeu au obținut rangul diplomatic de ministru plenipotențiar.
Potrivit Legii cu privire la serviciul diplomatic, în Republica Moldova există opt ranguri diplomatice: atașat, secretar III, secretar II, secretar I, consilier, ministru-consilier, ministru plenipotențiar și ambasador. Acestea sunt acordate în funcție de calificarea, experiența și pregătirea profesională a diplomaților.



