Secretariatul Parlamentului a oferit un răspuns la solicitarea deputatului Partidului „Acțiune și Solidaritate” de a-i fi prezentate toate înregistrările video în care apare Ștefan Gațcan.

„Înțeleg că prin parlament sau prin jurul parlamentului poți face orice, că informația nu se stochează nici măcar timp de o zi. Nici măcar din sala de ședințe. Asta reiese din răspunsul secretariatului parlamentului. Absurd, desigur. Am bănuieli rezonabile că se tăinuiește o infracțiune, iar asta e penal. Iar în caz că am dreptate, mai reiese și că nu s-a răspuns unei solicitări legitime a unui deputat. Două articole dintr-o lovitură. Mâine scriem autorităților competente. Măi, când spuneți minciuni, măcar faceți un mic efort și spuneți-o cât de cât credibil. Ne insultați inteligența, sincer”, a declarat deputatul.
Menționăm că Dumitru Alaiba a venit cu solictarea respectivă după ce a avut loc o întrunire a mai multor deputați socialiști cu Ștefan Gațcan în unul din birourile Parlamentului. Ulterior, socialiștii au anunțat că Ștefan Gațcan a scris o cerere în vederea depunerii mandatului de deputat.
Ulterior, după mai multe ore, el a apărut într-o înregistrare video, într-o vie, în care spunea că nu a fost sechestrat, așa cum spun deputații „Pro-Moldova”, și că are nevoie de reabilitare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.