DOC// Începând cu 1 septembrie, salariile personalului medical vor fi majorate

Redacția SafeNews

Salariile personalului medical vor fi majorate începând cu 1 septembrie 2020. Guvernul a aprobat astăzi, 1 iulie, în acest sens modificări la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, transmite SafeNews.md cu referire la zdg.md.

De această majorare vor beneficia cadrele medicale din:

  • instituțiile/subdiviziunile medicale din Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciul de Informare și Securitate;
  • instituții de asistență socială (centre, aziluri, servicii sociale, etc.) finanțate din bugetul de stat și bugetele locale;
  • Agenția Națională de Sănătate Publică, Agenția Transplant, Centrul de Medicină Legală,  Centrul Național de Transfuzie a Sîngelui, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Modificarea va intra în vigoare din 1 septembrie 2020 și va avea implicații asupra circa 4500 unități de personal.

PUBLICITATE

Cheltuielile necesare în acest scop în sumă de 40 milioane lei au fost prevăzute în proiectul de modificare a Bugetului de stat pentru anul 2020.