Fiul omului de afaceri Vladimir Ududovici, care ar face parte din cercul apropiat al socialiștilor, a fost numit fără concurs în funcția de director adjunct al „Fondului de Investiții Sociale din Moldova” (FISM) pe 1 februarie 2021. Este vorba despre Dumitru Ududovici.
Un ordin în acest sens a fost semnat de către secretarul general al Guvernului Liliana Iaconi. Menționăm că omul de afaceri Vladimir Ududovici a fost vizat în cazul cu răpirea deputatului socialist Ștefan Gațcan, în vara 2020.
În plângerea adresată procurorului general, Alexandr Stoianoglo, de Ștefan Gațcan se spunea că a fost stopat pe podul de la Telecentru de către omul de afaceri Vladimir Ududovici, care era la volanul unui „BMW”.
Potrivit regulamentului, directorul adjunct este numit în și eliberat din funcție de către secretarul general al Guvernului, la propunerea directorului.
În funcția de director adjunct poate fi numită persoana care corespunde criteriilor stabilite pentru funcția de director, cu excepția experienței de muncă, care trebuie să fie de cel puțin șapte ani, inclusiv doi ani în calitate de conducător al organizațiilor din sfera socială sau în funcție publică de conducere ori în funcție de demnitate publică.
TV8 a scris un mesaj Lilianei Iaconi în care a cerut o reacție la acest subiect. Secretara a făcut referire la punctul 31, cu indicele 1, din Hotărârea Guvernului nr 1188/2018, directorul și directorul adjunct sunt numiți în funcție de către fondator. Însă, deocamdată acesta nu ne-a oferit nicio informație despre motivele pentru care concursul nu a fost desfășurat.
S-a solicitat o reacție și de la directorul FISM Iurie Chiorescu, însă, deocamdată nu am primit niciun răspuns.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.