Acasă Istorii din spatele culisei DOC // Dosarul Statnîi vs Kheyman // Instanța a anulat alte câteva...

DOC // Dosarul Statnîi vs Kheyman // Instanța a anulat alte câteva ordonanțe emise de procurori: ”Lui Stanîi i-au fost încălcate drepturile procedurale”

0

Noi încălcări depistate de judecătorul de instrucție, în dosarul intentat pe numele ex-procurorului anticorupție Roman Statnîi în care este învinuit că l-ar fi deposedat de avere pe un fost consiler al ex-preşedintelui Igor Dodon, Evgheni Kheyman. Mai exact, judecătorul Roman Mazureț a emis o încheiere prin care s-a constatat că petiționarului Statnîi i-au fost încălcate drepturile procedurale, prin derogările de la lege admise de procurori. Astfel, instanța de judecată a dispus anularea altor câtorva ordonanțe emise de către acuzatori.

Ce încălcări au fost admise de către procurori, vedeți în încheierea Judecătoriei Chișinău cu sediul Ciocana, emisă la 23 septembrie 2021, prezentată în continuare:

Statnîi-Roman-23.09 by SafeNews

Amintim că Roman Statnîi este învinuit de abuz în serviciu şi escrocherie în proporţii deosebit de mari. Denunțul împotriva lui Statnîi și presupusului său complice,  Mukhmad Galaev, a fost scris de către soția fostului director al fabricii de conserve Natur Bravo din Cupcini, Evgheni Kheyman.

Acesta a fost învinuit și condamnat pentru escrocherie. Acuzatorul susţine că fostul procuror Statnîi i-ar fi fabricat, în 2018, dosarul penal la comanda lui Vladimir Plahotniuc și a ex-procurorului general, Eduard Harunjen.

Kheyman mai susține că ar fi fost amenințat de Statnîi și obligat să cedeze bunuri și bani în valoare totală de 1,8 milioane de euro, inclusiv un apartament în Londra.

Evgheni Kheyman este cetățean al Federației Ruse și se declara membru al Consiliului economic de pe lângă președintele Republicii Moldova. Amintim că numele său a figurat în investigația RISE Moldova privind sponsorizarea PSRM dintr-un offshore din Bahamas în timpul campaniei prezidențiale din 2016.

Procurorul Statnîi și-a dat demisia în februarie 2020, la sugestia procurorului general, Alexandr Stoianoglo. În mai 2020, Statnîi a fost reţinut şi plasat în arest peventiv, fiind deţinut timp de două luni în Penitenciarul nr. 13. Apoi a fost plasat în arest la domiciliu. Pe moment, fostul procuror se află sub control judiciar.

Ultimul dosar de rezonanță aflat în gestiunea lui Roman Statnîi a fost cel intentat pentru îmbogățire ilicită fostului vicepreședinte al Curții Supreme de Justiție, Oleg Sternioală. Dosarul respectiv nu are finalitate.

SafeNews.md precizează că acesta nu este singurul dosar în care este vizat ex-procurorul Roman Statnîi unde procurorii au comis anumite încălcări. Un exemplu este și dosarul VENTO.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.