DOC// Deputata Marina Radvan cere ANI și PG să verifice averea Marinei Tauber

Redacția SafeNews

Datele cuprinse în declarațiile de avere ale Marinei Tauber trezesc nedumeriri, susține deputata PSRM, Marina Radvan, și anunță că a trimis un demers la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și Procuratura Generală (PG) pentru a verifica averea vicepreședintei Partidului Politic Șor.

„Ea se laudă în studiourile glamuroase cu pantofi, haine și genți de brand, care costă cât pensia medie a unei persoane pentru 5 ani. În schimb, veniturile declarate oficial pentru anii precedenți sunt mai mult decât modeste. De fapt, declarațiile de avere și interese ale Marinei Tauber ridică multe semne de întrebare, dar sunt evidente și multe încălcări”, a scris deputata pe pagina sa de Facebook.

Potrivit socialistei, Tauber este obligată să-și declare veniturile și averea începând cu anul 2015, când era în funcția de director în cadrul Școlii Sportive Specializate de Tenis.

PUBLICITATE

În reacție, deputata Partidului Șor, Marina Tauber, a declarat că se abține de la orice comentariu referitor la acest subiect.

zdg.md