Fostul șef al Direcției Antifraudă și Conformare din cadrul Serviciului Vamal, Dumitru Balta, în perioada șefiei șefiei lui Alexandru Iacub, ar urma să se aleagă cu o funcție nouă în cadrul unei instituții de stat, chiar dacă Autoritatea Națională de Integritate i-au luat la puricat averea, dar și au cerut procuraturii Anticorupție să examineze un posibil caz de îmbogățire ilicită. Cel puțin asta reiese din documentele obținute recent de PulsMedia.MD.
Astfel, potrivit surselor ar fi vorba despre fostul șef al uneia dintre cele mai importante subdiviziuni a Serviciului Vamal, Direcția Antifraudă și Conformare, Dumitru Balta, care a fost detașat în această funcție de la INI în 24 martie anului trecut, în perioada în care șef la vamă era Alexandru Iacub. Balta a fost șef la Direcția Antifraudă și Conformare a SV până la schimbarea conducerii vamei de la sfârșitul anului trecut. Noul șef al SV, Radu Vrabie, ar fi decis ca acesta să nu mai activeze în cadrul Servicilui Vamal, iar Balta a revenit din nou la Inspectoratul Național de Investigații, unde a fost angajat inițial pentru a fi detașat la Procuratura Anticorupție.
Însă se pare că, nici de acest dată, Balta nu se reține mult în cadrul INI, deoarece Alexandru Iacub, care în prezent deține funcția de Secretar general adjunct al Guvernului, ar fi dat indicații ca acesta să fie detașat în cadrul Inspectoratului Control Financiar de Stat (ICFS) al Ministerului Finanțelor. Cel puțin asta susțin sursele PulsMedia.MD, demne de încredere.
În acest sens, la 26 ianuarie curent, șefa Inspectoratului Control Financiar de Stat, Victoria Cujbă, la insistența lui Iacub, adresează o solicitare către șeful IGP, Viorel Cernăuțean, prin care îi „solicită respectuos acordul” de al detașa pe Dumitru Balta, ofițer de investigații al Secției Nr.1 a Direcției de Investigații Centru a INI, în funcția de ofițer superior al Direcției Coordonare Antifraudă a ICFS, din data de 9 februarie curent.


Totodată, aceeași Victoria Cujbă, a mai înaintat un demers și la Centrul Național Anticorupție prin care a solicitat „Certificat de cazier privind integritatea profesională a lui Dumitru Balta.
Alexandru Pînzari, directorul CNA, anunță ICFS că Balta nu a fost supus testului de integritate profesională de către Centrul Național Anticorupție. Potrivit aceluiași document, „la încadrarea agentului public care în utlimii 5 ani a activat în Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, angajatorul solicită certificat de cazier privind integritatea profesională și de la SIS”.
Aici este de menționat că, Dumitru Balta, și-a început la CCEC, după care a continuat la CNA, în calitate Șef Direcției Nr.3 din cadrul Direcției Generale Combaterea Corupției, iar din noiembrie 2018 acesta acesta a figurat ca ofițer superior de investigații PCE în cadrul Direcției Securitate Internă a CNA. Sursele PulsMedia.MD ne-au comunicat că la CNA, Baltă ar fi ajuns cu ajutorul nașului său fostul șef CCEC și ex-ministru MAI, Valentin Mejinschi, despre care presa a scris că ar fi „îngerul de pază al lui Vladimir Plahotniuc. Mejinschi este și nașul lui Bogdan Zumbreanu , fostul șef al Direcţiei Urmărire Penală a Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), ulterior numit director al instituției.
Portalul Anticoruptie.md a scris că Mejinschi a fost inclus în lista persoanelor afiliate fostului lider democrat Vlad Plahotniuc, supus sancțiunilor internaționale, din cauza că SRL Argus-S, administrată de Mejinschi și condusă de finul de cununie al lui Plahotniuc, Dorin Damir, ar fi beneficiat de cele mai avantajoase contracte cu statul, începând cu anul 2015 și până la fuga lui Plahotniuc din țară.

Revenind la noul proces de detașare a lui Dumitru Balta, de la INI la ICFS, Victoria Cujba a făcut o solicitare și în adresa Autorității Naționale de Integritate, la cârma căreia se află Lilian Chișca. Ultimul ar fi cumătru cu Balta, dar și împreună ar fi împărțit același birou în perioada în care activau în cadrul CNA.
Șeful ANI, Lilian Chișca, la data de 23 inuarie curent o anunță pe șefa ICFS că Dumitru Balta „nu se află sub incidența vreunie interdicții de a ocupa o funcție, derivată dintr-un act de constatare definitiv al Autorității, dar nici nu o informează despre faptul că ANI i-a luat la puricat averea, dar și că a sesizat Procuratura Anticorupție în cazul lui Balta.

Solicitată telefonic, șefa ICFS, Viorica Cujba, a declarat pentru PulsMedia.MD că instituția în prezent se află într-un proces amplu de consolidare a Direcției Coordonare Antifraudă și sunt în căutare de persoane cu experiență în acest domeniu. Mai mult, aceasta susține că Balta nu a fost recomandat de nimeni, inclusiv de către ex șeful Serviciului Vamal, Alexandru Iacob.
Potrivit lui Cujba, la baza detașării lui Balta de la INI la în cadrul Direcției Coordonare Antifraudă a ICFS ar fi stat experiența lui Balta avută în cadrul unei subdiviziuni a Ministerului Finanțelor.
(N.R) Aici cel mai probabil s-ar referit la anterioara sa detașare de INI, pentru câteva luni în funcția de șef al Direcției Antifraudă și Conformare a Serviciului Vamal, a cărui detașare a fost sistată imediat după venirea lui Radu Vrabie în funcția de șef al Serviciului Vamal. Dacă Balta a acumulat așa o experiență vastă în nici jumătate de an și era întratât de expert în acest domeniu, ciudat pare faptul că acesta nu a fost păstrat în această funcție și de către actualul șef al Serviciului Vamal.
Este de reaminti faptul că, după ce la sfârșitul anului trecut, PulsMedia.MD a publicat o analiză a declarațiilor de avere dubioase ale soților Balta, Dumitru și Ecaterina (ultima fiind asistent de judecător la Curtea de Apel), inclusiv colecția de BMW-uri din seria X, donațiile generoase primite anual de la rude, dar și vila impunătoare din Dumbrava, pe care a menționat-o cu o valoare de 1.181.088 lei, deși în realitate suma imobilului despre care susține că s-ar afla în construcție din 2017 și în prezent încă nu ar fi dată în exploatare, la data de 6 ianuarie curent ANI a dispus controlul averii lui Dumitru Balta.
Potrivit sesizării, având la bază investigația jurnalistică publicată pe portalul „Puls Media” se relevă că, analizând declarațiile de avere și interese personale pentru perioada 2016-2025, precum și informațiile din investigația jurnalistică, s-a stabilit faptul că în perioada exercitării/deținerii funcțiilor publice de către Baltă Dumitru și Ecaterina Bala au declarat mai multe venituri sub formă de donații, bunuri mobile/imobile, precum și datorii cu 0% dobîndă pentru perioade de aproximativ 7-8 ani.
„Astfel, în rezultatul examinării materialelor acumulate se atestă că, pe parcursul deținerii calității de subiect al declarării, în averea familiei Balta a intervenit diverse modificări patrimoniale esențiale, materializate prin achiziții și înstrăinări numeroase de bunuri imobile și mobile. Mai mult, economiile familiei Balta ar fi suportat fluctuații de sold ca urmare a modificărilor patrimoniale sesizate, cu toate acestea fiind indicate venituri considerabile obținute constant din donații și datorii de la persoane fizice și juridice. Totalizând cele indicate, se conturează o aparență de încălcare regimului juridic al declarării averii și a intereselor personale, or, verificarea corespunderii veniturilor obținute în raport cu cheltuielile suportate de familia Balta, cât și existența, trasabilitatea și justificarea capacității financiare ce au stat la baza modificările patrimoniale enunțate, poate fi efectuată doar în cadrul unui control al averii și intereselor personale”, se arată în documentul ANI.
Suplimentar, amintim că redacția PulsMedia.MD a depus în luna decembrie a anului trecut o sesizare la ANI prin care a solicitat verificarea averii cuplului Balta, iar șeful ANI, Lilian Chișca, ne-a informat că a redirecționat-o la Procuratura Anticorupție pentru a o cerceta în baza articolului 330/2 din Codul Penal „Îmbogățire ilicită”.

Întrebată despre scandalul în legătură cu proprietățile familiei Balta ce depășesc cu mult veniturile a doi angajați ai statului, inclusiv vila de la Dumbrava și colecția de BMW-uri din seria X, dar donațiile colosale de la rude , Cujba a declarat că ea crede doar în documente oficiale și că a făcut toate demersurile necesare, inclusiv a făcut trimitere la răspunsul primit de la ANI care a fost semnat de către cumătrul și fostul coleg a lui Balta, Lilian Chișca.
N.R: Sursele noastre din cadrul Procuraturii Anticorupție au precizat că, la indicația șefului adjunct al Procuraturii Anticorupție, Victor Munteanu, cazul este investigat de către ofițerul de investigații Serghei Conanenco, fost coleg de subdiviziune cu Dumitru Balta.

Amintim că după plecarea de la CNA, Balta a plecat pentru scurtă perioadă din sistem, după care a revenit în calitate de ofițer de investigații în cadrul INI al IGP, ca peste aproximativ 10 zile, printr-un ordin să fie detașat ca ofițer al Procuraturii Anticorupție, iar ulterior șef al Direcției Conformare a Serviciului Vamal.






