Centrul Național Anticorupție (CNA) lansează săptămâna anticorupție. Astfel, mai multe instituții vor organiza evenimente cu prilejul Zilei Internaționale Anticorupție, marcate pe 9 decembrie.Potrivit informațiilor, evenimentele vin să consolideze eforturile instituțiilor de a preveni și combate flagelul corupției în Republica Moldova.
Săptămâna anticorupție din acest an debutează cu lansarea Calendarului Integrității pentru 2022, iar mai multe activități cu genericul “O lecție de integritate în Școala mea” se vor desfășura în instituțiile de învățământ din țară pe tot parcursul săptămânii.
Potrivit agendei, marți urmează să fie lansat un desen animat cu tematică anticorupție, o producție realizată cu suportul UNDP Moldova și regizată de Leontina Vatamanu.
Miercuri, va avea loc un eveniment de lansare a ramei de Facebook pentru promovarea integrității cu textul „Sunt integru, Fii și Tu!”. Totodată, un Quiz Pro-Integritate va fi organizat de CNA la Facultatea de drept a Universității Libere Internaționale din Moldova(ULIM).
Joi, chiar de ziua internațională anticorupție, CNA, SPIA, IGPF și SV se vor reuni într-o acțiune comună care se va desfășura la punctele de trecere a frontierei (Ștefan Vodă, Cahul, Nord).
De asemenea, vor fi totalizate activitățile proiectului POD-CAST „Anticorupție și Integritate pe înțelesul tuturor”, iar voluntarii anticorupție ai CNA vor lansa un proiect nou de POD-CAST.
Săptămâna se va încheia vineri, cu prezentarea Platformei de instruire la distanță Anticorupție și Integritate.


