DOC // Cine sunt deputații BCS care au semnat pentru eliberarea lui Stoianoglo

Redacția SafeNews

14 deputați din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au semnat și depus astăzi, 8 octombrie, la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, o scrisoare de garanție cu suma prevăzută de lege, transferată pe contul instanței, drept garanție personală pentru eliberarea din arest preventiv a procurorului general, Alexandr Stoianoglo.

Este vorba despre deputații: Vladimir Voronin, Diana Caraman, Ivanna Koksal, Valeriu Muduc, Eduard Smirnov, Elena Beleacova, Elena Bodnarenco, Adela Răilean, Alla Darovannaia, Petru Burduja, Nicolai Rusol, Corneliu Furculiță, Svetlana Căpățină și Vladimir Odnostalko, transmite SafeNews.md cu referire la ziarulnațional.md.

Magistrații urmează să decidă astăzi dacă procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, reținut marți seară, va fi eliberat sau va petrece următoarele 30 de zile în arest preventiv, așa cum solicită procurorul de caz, Victor Furtună.

PUBLICITATE

Majoritatea semnatarilor scrisorii de garanție participă la protestul din fața Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, acolo unde a fost adus Alexandr Stoianoglo în cătușe.

Potrivit legii, garanția personală constă în angajamentul în scris al unor persoane prin care depun bani și garantează comportamentul bănuitului, învinuitului, inculpatului, inclusiv respectarea ordinii publice şi prezentarea lui atunci când va fi citat de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, precum şi îndeplinirea altor obligaţii procesuale.

Garanţia personală, ca măsură preventivă, se admite doar la cererea în scris a garanţilor şi cu acordul persoanei în privinţa căreia se dă garanţia.

La prezentarea în scris a garanţiei, fiecare garant concomitent depune la contul de depozit al Procuraturii sau al instanţei de judecată sume între 2.500 și 15.000 de lei.

Menționăm că unii dintre cei care au depus garanții pentru Alexandr Stoianoglo figurează în dosarul Bahamas, care se referă la spălarea a milioane de lei, bani proveniți din Federația Rusă, care ar fi fost destinați pentru campania prezidențială a lui Igor Dodon din anul 2016.