Clubul ATTICO, unde zilele trecute s-a dat o petrecere de zile mari cu participarea procurorilor, judecătorilor și ofițerilor CNA, cu încălcarea măsurilor impuse de către Comisia Națională Excepțională pentru Sănătate Publică, nu ar fi la prima încălcare. Anterior, localul a amenajat o terasă care a activat fără acte permisive, iar încercările unor funcționari de a demonta construcția au fost împiedicate de către șefii acestora în circumstanțe stranii.
Acum doi ani, pe pagina web a Preturii sectorului Ciocana a apărut informația privind demararea lucrărilor de demontare și evacuare a terasei de vară din str. Nicolae Dimo nr. 32. Este vorba despre terasa clubului de noapte ATTICO, unde zilele trecute a avut loc o petrecere cu participarea unor procurori și judecători. Chiar dacă autoritățile municipale au anunțat despre demontarea terasei, aceasta își continuă și astăzi activitatea. Pentru a înțelege cum este posibil ca o hotărâre a autorităților să fie ignorată de circa doi ani, am apelat la actualul deputat PAS, Dorian Istratii, care în acea perioadă deținea funcția de vicepretor al sectorului Ciocana.
Potrivit lui, chiar dacă ulterior Curtea Curtea de Apel Chișinău a dat câștig de cauză reprezentanților Preturii și a anulat decizia primei instanțe, aceștia nu au mai putut reveni la lucrările de demontare.
Mai exact, potrivit șefului Direcției teritoriale „Centru” al CNA, Vitalie Alexandru, din cele relatate de către Dorian Istratii nu au fost stabilite elemente componenței de infracțiune. La fel, nu au fost constatate nici careva prejudicii aduse intereselor publice pe caz în momentul semnării schemei de amplasare.
Deputatul a precizat că având în vedere răspunsul CNA și acțiunile conducerii Preturii Ciocana, care au emis o autorizație pentru activitatea terasei, nu a mai putut întreprinde careva măsuri în lupta cu construcția ilegală.
Vă prezentăm mai jos răspunsul CNA oferit fostului vicepretor al sectorului Ciocana, Dorian Istratii:
Răspuns CNA pentru Dorian I… by Igor Liubec
Amintim că, noaptea de sâmbătă spre duminică, 29-30 ianuarie, a fost o noapte fierbinte, la un local unde s-a dat o petrecere privată cu câteva sute de persoane, după ce poliția a venit cu verficări fără a avea toate actele la îndemână, iar administrația s-a baricadat în interiorul localului. Iresponsabilitate organelor de drept, dar și cea a administrației localului, ar fi fost la un pas de a se solda cu urmări tragice, după ce petrecăreții ar fi început să se sufoce în interior. La petrecere, portivit surselor Deschide.MD, au fost prezenți mai mulți procurori, judecători, dar și ofițeri CNA.
Ulterior, în cadrul unui briefing de presă, șeful IGP, Iurie Podarilov, a confirmat informația despre incidentul de la clubul ATTICO, unde aproximativ 300-400 de persoane au fost ținute ostatici în local. Însă, acesta a precizat că în local nu s-ar fi aflat procurori, ofițeri și CNA, după cum a scris Deschide.MD, dar și a fost confuz în declarațiile din briefing încercând să convingă că în local ar fi fost 100 de persoane.
Marți, 1 februarie, Procuratura Generală a anunțat că s-a autosesizat pe acest caz. PG a menționat că informațiile pe acest caz au fost transmise conform competenței funcționale, Inspecției procurorilor din subordinea Procuraturii Generale pentru a verifica eventualitatea implicării unor angajați ai Procuraturii în cadrul acestui incident.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.