Autoritatea Națională de Integritate a inițiat un control în privința fostului ministru de Interne și actual deputat PSRM, Pavel Voicu.
Decizia a fost luată după o sesizare care semnalează mai multe modificări patrimoniale reflectate în declarațiile de avere și interese personale pentru anii 2022–2025. Potrivit documentului, aceste schimbări ridică suspiciuni privind disponibilitatea mijloacelor financiare utilizate pentru achizițiile realizate.
Inspectoarea de integritate Irina Olărescu a menționat că termenul inițial de 30 de zile pentru etapa preliminară nu este suficient, din cauza numărului mare și a complexității modificărilor patrimoniale.
În cadrul controlului, inspectorii vor analiza în detaliu veniturile, cheltuielile, fluxurile financiare și modul de dobândire a bunurilor, pentru a clarifica eventualele neconcordanțe.
Pavel Voicu a fost consilier prezidențial în perioada 2017–2019, iar anterior a deținut funcțiile de ministru al Apărării și ministru al Afacerilor Interne. În prezent, acesta este deputat pe lista Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

