Autoritatea Națională de Integritate a constatat averi nejustificate de peste 9,6 milioane de lei în cazul a doi subiecți ai declarării averilor și intereselor personale, fiind emise două acte de constatare.
Cea mai mare sumă, de 9.358.795 lei, a fost stabilită în cazul unui fost inspector principal din cadrul Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică și al soției sale. Diferența a fost identificată între averea deținută, veniturile obținute și cheltuielile realizate în perioada 2018–2024.
Un alt caz vizează un primar și membrii familiei sale, unde ANI a constatat o avere nejustificată de 316.352 lei, pentru perioada 2016–2024.
Autoritatea anunță că dosarele vor fi transmise în instanță pentru examinare, în vederea confiscării bunurilor nejustificate.
Totodată, persoanele vizate vor fi private de dreptul de a ocupa anumite funcții publice și vor fi incluse în Registrul de stat al persoanelor cu interdicție. În cazul primarului, mandatul urmează să fie încetat.


