Acasă Social Directorul Spitalului din Bălți și-a acordat premii de peste 65.000 de lei

Directorul Spitalului din Bălți și-a acordat premii de peste 65.000 de lei

0

Directorul Spitalului Clinic Municipal din Bălți riscă să piardă funcția pe care o deține după ce în privința lui a fost inițiat un control. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a fost sesizată încă în februarie 2020, iar pe numele directorului a fost emis un act de constatare pentru încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, transmite SafeNews.md cu referire la Știri.md

Astfel, în cadrul procedurii de control, inspectorul de integritate a depistat că directorul spitalului a emis și semnat mai multe acte administrative prin care a obținut beneficii materiale.

În acest sens, în perioada 2018-2019, acesta a încasat în total peste 65.000 de lei, de pe urma a șapte ordine de plată în care și-a acordat periodic premii bănești, între 6.000 și 12.400 lei.

Fiindu-i solicitat punctul de vedere, directorul Spitalului a invocat că aceste operațiuni au fost efectuate cu acordul Fondatorului, exprimat prin ordinele Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale pentru anii 2018-2020. Inspectorul de integritate a respins însă aceste argumente, deoarece probatoriul acumulat demonstrează existența unui conflict de interese.

În concluzie, directorul spitalului a admis consumarea conflictelor de interese prin faptul că nu a declarat și nu a soluționat situația de conflict de interese, semnând în privința sa acte administrative.

Dacă actul va rămâne definitiv în instanța de judecată, ANI va sesiza Ministerul Sănătăți Muncii și Protecției Sociale pentru demiterea acestuia din funcție, cu aplicarea interdicției de a mai ocupa o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, cu excepția altor funcții electorale, pe o perioadă de 3 ani.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.