Acasă Social Directorul interimar al Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”: „Nicio secție din spital...

Directorul interimar al Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”: „Nicio secție din spital nu este închisă. Probabil s-a înțeles greșit”

0

Nicio secției a Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime” nu este închisă, a precizat Gheorghe Străjescu, directorul interimar al Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”, pentru SănătateInfo. Asta după ce Tatiana Bucearschi, șefa Direcției generale asistență socială și sănătate din cadrul municipiului Chișinău a declarat că șase secții și-au sistat activitatea după ce mai mulți pacienții internați în instituție, dar și lucrători medicali au fost testați pozitiv la noul tip de coronavirus.

Avem două secții cu profil somatic: de endocrinologie și reumatologie, care nu au fost activate, deoarece în aceste secții erau plasați bolnavi programați. Pentru că s-au sistat operațiile și internările programate, acestea au rămas libere, adică nu au activat. Acum, pacienții depistați cu COVID-19 în cele șase secții (n.r. secțiile de nefrologie, recuperare cardiacă, hepatologie, otorinolaringologie, neurologie și chirurgie septică ) au fost transferați în acest spațiu, plus în alte 2 secții libere. 

În spitalul nostru pacienții au ajuns inițial fără COVID-19. Pe parcurs au fost depistați că au infecția. Acești pacienți au fost transferați la diferite spitale cu profil de Covid. Restul pacienților au fost redirecționați în aceste secții unde este spațiu liber. Practic, nu s-a stopat nicio activitate. Rând pe rând, folosind aceste 2 secții, celelalte secții au fost dezinfectate și continuă să lucreze mai departe. Probabil, nu s-a înțeles corect. Niciodată nu s-a închis nicio secție la noi în spital. Spitalul activează în continuare. Cele 6 secții activează, medicii, personalul medical care au fost în contact cu ei au fost trimiși în carantină, alți medici au venit din concediu medical și activează în aceste secții.

Acum, în spital nu avem pacienți cu Covid. Cei care au fost, i-am repartizat în spitalele cu profil Covid, în funcție de tabloul clinic. Au mers la Institutul de Medicină Urgentă, la Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” și Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”. Tot personalul medical care s-a infectat au forme ușoare ale bolii și se tratează la domiciliu”
 , a declarat Gheorghe Străjescu pentru Sănătate Info.

Astăzi, 11 mai, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor primăriei Chișinău, Tatiana Bucearschi, șefa Direcției generale asistență socială și sănătate, a susținut că mai multe secții ale Spitalului Clinic Municipal Sfânta Treime și-au sistat activitatea, după ce mai mulți pacienții internați în instituție, dar și lucrători medicali au fost testați pozitiv la noul tip de coronavirus. Potrivit acesteia secțiile care și-ar fi stopat activitatea sunt: Nefrologie, Cardio Recuperare, Hepatologie, Otolaringologie, Neurologie, Chirurgie septică.

Până acum, în R. Moldova au fost confirmate 4 927 de cazuri de infecție COVID-19, dintre care 606 în Transnistria. În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19, au fost internați 33 pacienți cu suspecție la COVID-19.

Totodată, au fost confirmate 1188 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici-283, asistenţi medicali-434, felceri-63, paramedici-1, farmacişti-19, personal auxiliar-388 persoane. S-au tratat 477 lucrători medicali.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.