Acasă Social Detaliu IMPORTANT// Ministra Sănătății: „Reluarea unor activități sociale nu se referă la...

Detaliu IMPORTANT// Ministra Sănătății: „Reluarea unor activități sociale nu se referă la localitățile aflate în carantină”

0

Revenirea la plimbările în aer liberă și la comerțul cu amănuntul, promise de autorități începând cu ziua de luni, nu se referă și la localitățile aflate în carantină, transmite agora. Declarația a fost făcută de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unui briefing de presă. Șefa de la Sănătate a precizat că oamenii din localitățile în care sunt înregistrate focare de infecții vor respecta în continuare regimul strict.

„De luni mergem pe adaptarea măsurilor restrictive: vor fi reluate anumite activități, inclusiv comerțul cu amănuntul și plimbările în aer liber. Aceste adaptări de măsuri restrictive nu sunt valabile pentru localitățile care sunt în regim de carantină. Regimul de carantină presupune în continuare respectarea măsurilor restrictive”, a declarat Viorica Dumbrăveanu.

Satele Etulia și Cișmichioi din raionul Vulcănești au intrat de astăzi în regim de carantină. Decizia a fost luată de Comisia Situații Excepționale. Astfel, potrivit Ministrului Apărării, Alexandru Pînzari, 38 de militari ai Brigăzii Infanterie Motorizată „Dacia” și Batalionului cu Destinație Specială „Fulger”, cu 6 unități de tehnică, au ajuns la fața locului și au instalat  posturi fixe de control la intrările și ieșirile din aceste localități.

Alți peste 120 de militari se află la posturile fixe amenajate în celelalte localități aflate în carantină: Talmaza, Carahasani, Ștefan Vodă, Soroca, Glodeni și Brânzeni, Edineț.

Coronavirusul „a modificat” Codul Penal și cel Contravențional din R. Moldova. Astfel, persoanele care încalcă regimul de carantină instituit de autorități sau care completează cu date eronate fișele epidemiologice riscă amenzi și chiar răspundere penală.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.