Acasă Politic Deputații din primul Parlament fac apel către actualii legislatori să inițieze procedura...

Deputații din primul Parlament fac apel către actualii legislatori să inițieze procedura de punere sub acuzare a lui Igor Dodon

0

Deputații din primul Parlament al R. Moldova, numit și cel al Independenței, condamnă acțiunile președintelui Igor Dodon în raport cu administrația secesionistă de la Tiraspol. Într-o declarație făcută publică ieri, 30 iulie, foștii legislatori critică faptul că șeful statului a admis instalarea ilegală a posturilor de control în Zona de Securitate de către autorităţi neconstituţionale pe teritoriul R. Moldova.

De asemenea, deputații din primul Parlament taxează „aprecierea neconstituţională şi titlul” oferit de către Dodon administratorului nerecunoscut de la Tiraspol – „președintele Transnistriei”, notează Ziarul National

„Prin aceste acţiuni, preşedintele R. Moldova încalcă flagrant prevederile constituţionale şi este pasibil a fi pus sub acuzare potrivit prevederilor art.81 alin.(3) din Constituţie. Noi, Deputaţii Poporului din Parlamentul de Prima legislatură – 1990-1994, semnatarii şi votanţii Declaraţiei de Independenţă, facem apel către deputaţii actualului Parlament să iniţieze și desfășoare această procedură”, se arată document.

Vedeți mai jos DECLARAŢIA deputaţilor din Parlamentul de Prima Legislatură – 1990-1994, semnatari şi votanţi ai Declaraţiei de Independenţă, vis-à-vis de „formula aplicată reprezentantului Tiraspolului” pe 29 iulie 2020 de către preşedintele Republicii Moldova Dodon Igor:

”Potrivit art.3 al Declaraţiei Suveranităţii din 23 iunie 1990, Republica Moldova „este un stat unitar indivizibil”. Această prevedere a fost legitimată de Marea Adunare Naţională din 27 august 1991, care a legitimat prin vot Declaraţia de Independenţă ce stabileşte că Republica Moldova, în calitate de stat independent, cere Guvernului URSS, succesoare Federaţia Rusă, „încetarea stării ilegale de ocupaţie şi „să-şi retragă trupele sovietice de pe teritoriul naţional al Republicii Moldova””.

În conformitate cu Declaraţia de Independenţă, la 2 martie 1992 Republica Moldova a fost acceptată în calitate de membru al ONU.

Ulterior, Constituţia prin art.1, alin.(1) a stabilit că Republica Moldova este „un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

În calitate de organe constituţionale şi unice chemate să asigure acest statut avem:

Parlamentul Republicii Moldova (art.60 alin.(1), art.68).

Preşedintele Republicii Moldova care potrivit art.77 alin.(1) este şeful statului şi alin.(2) „este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”. Iar jurământul depus de către el în conformitate cu art.79 alin.(4) din Constituţie stipulează şi obligaţia să respecte Constituţia şi să apere „… suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei”.

Contrar acestor obligaţii, preşedintele admite instalarea ilegală a posturilor autorităţii neconstituţionale pe teritoriul R. Moldova. Mai mult ca atât, dă aprecieri neconstituţionale administratorului de la Tiraspol.

Prin aceste acţiuni, preşedintele R. Moldova încalcă flagrant prevederile constituţionale şi este pasibil a fi pus sub acuzare potrivit prevederilor art.81 alin.(3) din Constituţie.

Noi, Deputaţii Poporului din Parlamentul de Prima legislatură – 1990-1994, semnatarii şi votanţii Declaraţiei de Independenţă, facem apel către deputaţii actualului Parlament de a iniţia și desfășura această procedură”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.