Acasă Istorii din spatele culisei Deputați: Se vrea concesionarea unor servicii pe care le prestează CFM

Deputați: Se vrea concesionarea unor servicii pe care le prestează CFM

0

Semnal de alarmă din partea unor deputați privind încercările de a aduce în pragul falimentului întreprinderea de stat Calea Ferată a Moldovei, astfel încât ulterior să fie supus concesionării serviciul de transport marfar. Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari spune că pentru soluționarea crizei CFM este necesară trecerea întreprinderii din subordinea Agenției Proprietății Publice în subordinea directă a Guvernului, transmite SafeNews.md cu referire la IPN.

Potrivit lui Alexandru Slusari, deputat al Fracţiunii Platforma DA, datoriile CFM au crescut în ultimele 2 luni cu 268 de milioane de lei. Restanțe sunt acumulate la plata creditelor și la cea a salariilor angajaților.

„Fondul de salarizare este de 30 de milioane de lei lunar, ei încearcă să achite parțial abia salariile pe noiembrie. Lucrătorii la un moment dat nu vor ieși la muncă. Singura soluție, dacă vrem să stopăm falimentul, este ca CFM să fie scoasă din subordinea APP, să fie trecută în subordinea directă a Guvernului, să fie implementat un management anticriză, să fie dați afară cumătrii lui Dodon”, a spus deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Deputatul PAS, Lilian Carp, sugerează că întreprinderea ar fi artificial adusă în pragul falimentului pentru ca persoane influente să preia controlul asupra ei.

„Ei vor să concesioneze anumite servicii pe care le prestează Calea Ferată, printre care transportul marfar. Calea Ferată va fi supusă unui atac raider în foarte scurt timp”, a spus deputatul.

Și unii experți cred că se pregătește falimentarea forțată a CFM, iar ulterior privatizarea ei.

„Este în plină implementare schema de preluarea a acestei întreprinderi, la un moment dat creditorul va depune actele privind falimentarea acestei întreprinderi și ulterior ea pleacă din subordinea statului”, a spus expertul Victor Ciobanu.

În prezent, la întreprinderea de stat Calea Ferată a Moldovei activează 7000 de salariați. Din cauza datoriilor acumulate, aceștia nu și-au ridicat lefurile din luna noiembrie.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.