Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care schimbă modul în care vor fi selectați candidații pentru funcția de judecător al Curții Constituționale. Noile reguli prevăd mai multă transparență, verificarea integrității candidaților și consultări publice înainte de numirea acestora.
Inițiativa a fost elaborată de președinta Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, Veronica Roșca. Potrivit Parlamentului, proiectul ține cont de recomandările Comisiei de la Veneția și ale experților Comisiei Europene.
Una dintre principalele modificări vizează termenul în care va fi organizată procedura. Selectarea unui nou judecător va începe cu trei luni înainte de expirarea mandatului celui aflat în funcție. În prezent, termenul prevăzut pentru procedura de selectare și desemnare este de 45 de zile.
Parlamentul, Guvernul și Consiliul Superior al Magistraturii, instituțiile responsabile de desemnarea judecătorilor Curții Constituționale, vor trebui să organizeze concursurile în baza unor criterii obiective.
Fiecare instituție va publica pe pagina sa oficială anunțul privind începerea procedurii, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele interesate și termenul-limită pentru depunerea dosarelor.
Proiectul introduce și consultarea publică, precum și verificarea integrității candidaților. CV-urile acestora vor fi făcute publice. Societatea civilă, mass-media și alte persoane interesate vor putea transmite informații documentate privind eligibilitatea, eventualele incompatibilități sau integritatea candidaților.
Candidații vor participa ulterior la interviuri, iar rezultatele finale ale procedurii vor fi publicate pe site-ul instituției care a organizat selecția.
Autorii susțin că extinderea termenului de la 45 de zile la trei luni va permite desfășurarea tuturor etapelor necesare înainte de desemnarea unui judecător constituțional.
Curtea Constituțională este formată din șase judecători, numiți pentru mandate de șase ani. Doi sunt desemnați de Parlament, doi de Guvern și doi de Consiliul Superior al Magistraturii.
Proiectul urmează să fie examinat de Parlament în lectura a doua.

