Acasă Istorii din spatele culisei Cum motivează Maia Sandu, faptul că deputatul Sergiu Sîrbu nu a fost...

Cum motivează Maia Sandu, faptul că deputatul Sergiu Sîrbu nu a fost lăsat să participe la ședința CCS

2

Maia Sandu a comenta incidentul cu Sergiu Sîrbu, președinte al Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, care nu a fost admis vineri la ședința CSS, deși este membru din oficiu al acestui organ consultativ pe lângă președintele R.Moldova.

„Am discutat despre concesionarea Aeroportului, în situația în care domnul Sîrbu vine dintr-o grupare parlamentară („Pentru Moldova” – n.red.) unii membri ai căreia sunt implicați direct în acest caz. Acest lucru nu înseamnă altceva decât conflict de interese. Pornind de la aceste considerente, am considerat și consider în continuare că domnul Sîrbu nu a putut să asiste la această discuție. L-am informat exact așa pe dumnealui”, a declarat Maia Sandu.

Sergiu Sîrbu, căruia i-a fost blocat accesul la ședința de vineri a CCS, susține că, inițial, a fost invitat să participe, pentru ca apoi să-i fie recomandat să evite întrunirea. El califică acest gest drept „tentativă clară de subminare a autorității Parlamentului” și promite să facă tot ce-i stă în puteri pentru a pedepsi, pe căi legale, „acest abuz”.

Președintele Maia Sandu încalcă deliberat nu doar Constituția, dar și regulile elementare. Asistăm la un abuz și e grav. Și nu e vorba de deputatul Sergiu Sîrbu, dar este subminată și autoritatea Parlamentului.
Amintim Maiei Sandu că Președinția nu e o instituție personală, iar ședința CSS nu este o ședință de partid. Condamnăm vehement cazul de astăzi și vom merge pe căile legale pentru a-i pedepsi pe cei care fac acest abuz”, a declarat Sîrbu.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

2 COMENTARII

  1. Situatiile exceptionale necesita si abordari neordinare. Dacă taci, devii lași. Dacă te implici devii complice. Oare cu ce idei constructive a venit participanții la acea sedință ???!!!

  2. Sirbu, ce autoritate are acest parlament? Te mai uiti prin sondaje, calatorule ? Ori nu reusesti sa schimb cozorocul, pentru à fi in rind cu tradatorii? Vrei pe un loc eligibil, alaturi de soricei ? Pentru Moldova II va ineca si pe ei(imi pare rau, dar o merita). Cit despre tine, sper sa-ti ramine macar botele de la Plaha.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.