Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis suspendarea din funcție a unui judecător cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe care provoacă stare de ebrietate. Ședința în care a fost luată decizia a avut loc cu ușile închise.
Președintele CSM, Sergiu Caraman, a explicat că suspendarea va fi valabilă până la pronunțarea unei hotărâri definitive în acest caz. Judecătorul este cercetat conform articolului 264 prim, alineatul (1) din Codul Penal, care sancționează conducerea în stare de ebrietate avansată sau sub influența altor substanțe.
Hotărârea Consiliului poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 de zile.
Anterior, procurorul general interimar, Alexandru Machidon, solicitase pornirea urmăririi penale împotriva magistratului, cerere admisă de CSM.
Conform informațiilor publice, judecătorul ar face parte dintr-un grup de trei magistrați care, acum câteva săptămâni, ar fi agresat un angajat al unei benzinării din Soroca în stare de ebrietate și ar fi fost implicat ulterior într-un accident rutier.

