Cooperare Moldova–Cehia în asistența socială. A fost semnat un nou amendament la Memorandum

Redacția SafeNews

Republica Moldova și Republica Cehă își consolidează cooperarea în domeniul asistenței sociale. La Chișinău a avut loc o întrevedere între autoritățile moldovene și ministrul Muncii și Afacerilor Sociale al Republicii Cehe, Aleš Juchelka.

În cadrul discuțiilor, a fost prezentat progresul reformei RESTART și impactul colaborării bilaterale asupra sistemului de asistență socială din Republica Moldova.

Autoritățile au evidențiat sprijinul oferit de Agenția Cehă pentru Dezvoltare. Cu suportul acesteia au fost standardizate servicii sociale, au fost instruiți peste 2.100 de specialiști și au fost dezvoltate servicii la nivel comunitar.

PUBLICITATE

Un accent aparte a fost pus pe proiectele dedicate persoanelor vulnerabile. Sunt vizate în special serviciile pentru copiii cu autism și boli rare, dar și sprijinul acordat familiilor acestora, inclusiv prin extinderea serviciului Echipă Mobilă în teritoriu.

La finalul întrevederii, părțile au semnat un amendament la Memorandumul de cooperare încheiat anterior. Documentul va permite accelerarea reformei sistemului de asistență socială și dezvoltarea unor servicii mai accesibile pentru cetățeni.