Un cetățean moldovean în vârstă de 43 de ani a fost prins în timp ce încerca să scoată din Republica Moldova 90 de comprimate de „Clonazepam 2 mg” cu efect psihotrop.
Bărbatul, originar din orașul Bender, călătorea cu un autocar pe ruta „Moldova – Belarus”, iar pastilele au fost descoperite în bagajul său de mână, în cadrul unui control de nivel II efectuat de echipele canine ale Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal la Punctul de Trecere a Frontierei Costești.
Cazul a fost preluat de Serviciul Vamal, care documentează fapta conform competențelor legale, iar autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele legate de traficul de substanțe interzise.
PUBLICITATE


