Conducerea Partidului „Mișcarea Respect Moldova” și-a depus mandatul

Redacția SafeNews

Schimbări în conducerea Partidul Politic „Mișcarea Respect Moldova”. Conducere a formațiunii și-a depus mandatul, iar Veaceslav Burlac a fost desemnat președinte interimar al partidului.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței Biroului Permanent Central și aprobată unanim de membrii conducerii.

Potrivit reprezentanților formațiunii, noua conducere interimară va asigura activitatea partidului până la organizarea unui Congres Extraordinar, care urmează să fie convocat de Consiliul Politic Național.

PUBLICITATE

Reprezentanții partidului susțin că decizia vine după o analiză internă desfășurată în perioada postelectorală, în urma alegerilor parlamentare din septembrie 2025.

Formațiunea afirmă că actualul context politic și social impune o etapă de reorganizare și revitalizare a echipei politice.

Totodată, partidul anunță că va promova în continuare inițiative axate pe dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova și pe consolidarea forțelor politice de orientare centru-stânga.

„Mișcarea Respect Moldova” declară că își menține angajamentul pentru promovarea valorilor democratice și pentru o guvernare orientată spre nevoile cetățenilor.