Guvernul își propune ca, în următorii ani, să reducă treptat dependența populației de compensații și ajutoare temporare, punând accent pe politici care să asigure venituri sigure pentru familii. Declarațiile au fost făcute de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, într-o emisiune TV.
Potrivit ministrei, din anul viitor statul va pune mai mult accent pe dezvoltarea economică și pe crearea de noi locuri de muncă, astfel încât oamenii să poată face față cheltuielilor zilnice fără a depinde de ajutoare sociale.
„Bugetul de stat este gândit astfel încât să rupem acest cerc al dependenței financiare de alocații și compensații temporare. Scopul nostru este să oferim populației un venit stabil, care să permită acoperirea facturilor și a cheltuielilor de bază”, a explicat Natalia Plugaru.
PUBLICITATE
Ministra a respins acuzațiile potrivit cărora ajutoarele ar fi fost reduse imediat după alegerile parlamentare, precizând că sprijinul statului nu a fost anulat, ci ajustat. În prezent, compensațiile pentru încălzire continuă, dar sunt direcționate în special către familiile vulnerabile.
„Aproximativ 600 de mii de gospodării beneficiază de compensații la căldură. Compensațiile nu sunt singura măsură de sprijin – am votat majorarea salariului minim și a pensiilor. Aceste instrumente sunt menite să asigure protecție pe termen mai lung”, a precizat ministra.
Totodată, Natalia Plugaru a reamintit că ajutoarele pentru energia electrică au fost gândite încă de la început ca măsuri temporare, susținute din fonduri externe, în special din sprijinul oferit de Uniunea Europeană. Acestea au fost acordate pentru o perioadă limitată, tocmai pentru a sublinia caracterul lor provizoriu.
Anterior, Ministerul Muncii a anunțat că, anul viitor, nu vor mai fi oferite compensații pentru energia electrică, iar sprijinul statului va fi concentrat pe costurile de încălzire, în special pentru gospodăriile cu venituri mici.
Potrivit datelor oficiale, în luna noiembrie, din peste 783 de mii de gospodării înregistrate pe platforma compensatii.gov.md, aproximativ 605 mii au fost declarate eligibile pentru sprijin. Compensațiile lunare variază între 500 și 1.000 de lei, iar beneficiarii pot verifica informațiile în contul personal de pe platformă.

