Centrul Național Anticorupție anunță desfășurarea mai multor acțiuni în ultima săptămână, atât pe linia combaterii corupției, cât și în domeniul prevenirii și recuperării bunurilor infracționale.
În centrul investigațiilor se află un dosar din raionul Ialoveni, localitatea Costești, privind executarea defectuoasă a unui contract de antrepriză de aproximativ 40 de milioane de lei. Potrivit CNA, administratorul companiei responsabile de lucrări ar fi admis abateri intenționate de la contract și proiectul de execuție. În urma neregulilor, sistemul de canalizare și epurare a apelor uzate nu a fost dat în exploatare, deși lucrările au fost achitate de autoritatea publică locală. Șapte persoane au fost audiate în calitate de bănuiți.
Pe segmentul urmăririi penale, CNA a inițiat nouă cauze noi și a finalizat zece dosare, dintre care cinci cu propunere de trimitere în instanță. În prezent, zece persoane aflate sub învinuire în dosare gestionate de instituție se află în arest preventiv în două penitenciare.
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a aplicat, la rândul său, sechestre pe 20 de bunuri

