Percheziții într-un dosar de corupție care vizează activitatea unor angajați ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Doi inspectori ANSA sunt bănuiți că ar fi primit între 500 și 800 de euro de la agenți economici pentru a verifica superficial mărfurile importate și a permite accesul în țară al unor produse neconforme.
Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție desfășoară zece percheziții la domiciliile și în birourile persoanelor vizate. Dosarul îi vizează pe doi angajați ANSA și trei reprezentanți ai unor agenți economici.
Potrivit CNA, cauza penală a fost pornită pentru presupuse fapte de corupere pasivă, corupere activă și trafic de influență.
Anchetatorii susțin că inspectorii ANSA de la Postul de Inspecție la Frontieră Leușeni-Albița ar fi pretins și primit sume cuprinse între 500 și 800 de euro de la reprezentanții unor companii.
În schimbul banilor, aceștia ar fi efectuat controale superficiale asupra mărfurilor importate. În unele cazuri, potrivit anchetei, ar fi fost permisă introducerea în Republica Moldova a unor produse neconforme, fără prelevarea probelor necesare pentru verificări de laborator sau fără analizarea acestora.
Prin aceste acțiuni ar fi fost încălcate normele sanitar-veterinare și fitosanitare, susțin anchetatorii.
În urma acțiunilor desfășurate, o persoană a fost reținută pentru 72 de ore și plasată în izolatorul CNA. Alte patru persoane sunt cercetate în stare de libertate.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane care ar putea fi implicate în presupusa schemă.
CNA precizează că persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive a instanței.

