Cloudflare a anunțat primele detalii despre pana majoră care a afectat marți numeroase site-uri și platforme, inclusiv din Republica Moldova, însă compania spune că nu a identificat încă motivul exact al incidentului, relatează The Guardian.
Potrivit companiei, problemele au început după o „creștere bruscă a traficului neobișnuit” către unul dintre serviciile sale, începând cu ora 11:20. Acest val de trafic a generat erori pentru o parte dintre utilizatori, deși majoritatea serviciilor au continuat să funcționeze normal. Cloudflare afirmă că a implementat o soluție temporară, iar serviciile revin treptat la normal.
„Observăm o revenire a serviciilor, însă clienții ar putea continua să vadă rate de eroare mai ridicate”, a transmis compania, precizând că investigația asupra cauzei creșterii traficului este încă în desfășurare.
Pana a atins un vârf în jurul orei 14:00, însă numărul raportărilor a început să scadă spre seară.
Cloudflare, care gestionează una dintre cele mai mari rețele web din lume și protejează aproape 20% din site-urile de pe internet, nu a confirmat dacă lucrările de mentenanță programate în mai multe centre de date au legătură cu incidentul.
Printre platformele afectate s-au numărat X, Truth Social, Spotify, Letterboxd, OpenAI și Grindr, potrivit datelor Downdetector.
În Republica Moldova şi România au fost afectate mai multe site-uri de știri.







