Ciocoi: În condiții de neutralitate este necesară reformarea Armatei Naționale

Redacția SafeNews

Prim-ministrul interimar, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Moldovei, Aureliu Ciocoi, a declarat că, în condiţii de neutralitate, este necesară reformarea Armatei Naţionale în conformitate cu cerinţele moderne. Declarațiile au fost făcute joi, în cadrul ceremoniei de detaşare a celui de-al cincisprezecelea contingent militar al Republicii Moldova în Kosovo, pentru a participa la operaţiunea KFOR de menţinere a păcii sub egida ONU.

„Ţara noastră este un stat neutru. Luând în consideraţie că suntem un stat neutru din punct de vedere militar, nu pot să nu accentuez că neutralitatea costă. 
Or, costurile menţinerii neutralităţii militare survin prin faptul necesităţii reformării Armatei Naţionale şi aducerea ei în conformitate cu cerinţele necesare pentru a menţine capacităţile de apărare eficientă a ţării.
În acest sens, nu pot să nu subliniez că neutralitatea este scumpă. Acest cost prevede necesitatea reformării armatei şi alinierea acesteia la cerinţele menţinerii capacităţii de apărare în condiţii de neutralitate militară”, a spus Ciocoi.

„Situaţia din lume şi din regiune este foarte dificilă acum. Există ameninţări reale la adresa securităţii regionale şi internaţionale. Şi sunt mândru că Moldova nu este doar un consumator, dar şi un generator de securitate. Suntem implicaţi în menţinerea păcii în sud-estul Europei. Vom face tot posibilul să participăm la alte misiuni atât prin intermediul ONU, cât şi al Uniunii Europene”, a menţionat Ciocoi.

PUBLICITATE