China salută sfârşitul anarhiei, odată cu anunţarea unui guvern la Kabul

Redacția SafeNews

China, ţară vecină cu Afganistanul, a salutat miercuri formarea unui guvern interimar la Kabul, compus exclusiv din talibani, o măsură care, potrivit Beijingului, înseamnă „sfârşitul a mai mult de trei săptămâni de anarhie” în ţară, relatează France Presse.

„Acest lucru înseamnă sfârşitul a mai mult de trei săptămâni de anarhie în Afganistan şi este un pas important pentru restabilirea ordinii în ţară şi reconstrucţia acesteia”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze Wang Wenbin, transmite SafeNews.md cu referire la Agerpres.ro.

Talibanii, noii stăpâni ai Afganistanului, i-au numit marţi pe principalii miniştri ai guvernului lor condus de Mohammad Hassan Akhund, un fost colaborator apropiat al fondatorului mişcării, mollahul Omar, decedat în 2013.

PUBLICITATE

Toţi membrii acestui guvern sunt talibani care, cu foarte rare excepţii, aparţin grupului etnic paştun, majoritar în Afganistan.

Câţiva dintre noii miniştri, dintre care unii erau foarte influenţi sub regimul anterior taliban, se află pe listele de sancţiuni ale ONU.

Sirajuddin Haqqani, liderul reţelei omonime, descris ca terorist de Washington şi apropiat în trecut de Al-Qaida, a fost numit ministru de Interne.