CEIISS a refuzat aprobarea investițiilor FLY ONE și cere schimbarea controlului în 90 de zile

Redacția SafeNews

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS) a decis refuzarea aprobării investițiilor realizate de compania FLY ONE într-un domeniu considerat de importanță pentru securitatea statului și a dispus aplicarea clauzei de schimbare a controlului în termen de 90 de zile.

Decizia a fost adoptată în ședința din 22 iunie 2026, după o procedură de examinare care a durat aproximativ 11 luni. Potrivit autorităților, analiza a vizat activitatea companiei într-un sector care utilizează infrastructură critică a statului.

În cadrul verificărilor, CEIISS a solicitat în repetate rânduri informații și documente referitoare la structura investițiilor, beneficiarii efectivi și tranzacțiile financiare dintre FLY ONE Moldova și compania afiliată FLYONE Armenia. Consiliul susține că o parte dintre datele cerute nu au fost prezentate integral.

PUBLICITATE

Totodată, în procesul de examinare au fost analizate informații privind posibile legături între persoane asociate companiilor și persoane aflate sub sancțiuni internaționale, aceste aspecte fiind incluse în evaluarea finală.

Autoritățile precizează că măsura are scopul de a proteja interesele de securitate ale statului și de a asigura respectarea legislației privind investițiile în sectoarele sensibile.

CEIISS subliniază că nu a dispus suspendarea activității companiei și nici retragerea actelor permisive. Astfel, FLY ONE continuă să opereze cursele programate și să își respecte obligațiile față de pasageri și parteneri.

Potrivit Consiliului, decizia vizează exclusiv controlul investițiilor și nu afectează, la această etapă, continuitatea serviciilor oferite de companie.