Acasă Social CEC pregătește un proiect de modificare a Codului electoral

CEC pregătește un proiect de modificare a Codului electoral

0

Comisia Electorală Centrală a creat un grup restrâns de lucru pentru a pregăti un proiect de modificare a Codului electoral. Inițiativa vizează implicit modificarea componenței, mandatului, structurii și procedurii de numire a Comisiei Electorale Centrale, dar și permanentizarea organelor electorale, cel puțin de nivelul al II-a. Despre aceasta a anunțat vicepreședintele CEC, Pavel Postică, în cadrul unei videoconferințe organizate de Institutul pentru Politici și Reforme Europene.

În document vor fi precizate și aspectele legate de soluționarea litigiilor electorale, dar și sancțiunile aplicate pentru încălcarea legislației electorale. 

Digitalizarea continuă a procesului electoral, punerea în aplicare a unor metode alternative de vot, la fel, vor face parte din proiectul anunțat.

Autorii își propun să-l definitiveze, pe intern, până la mijlocul lunii decembrie, după care conceptele vor fi discutate sub aspect tehnic. 

La sfârșit de ianuarie – început de februarie, inițiativa ar urma să ajungă în discuții publice. Iar în aprilie, un actor cu drept de inițiativă legislativă să o înregistreze în Parlament.

Atunci ar fi posibil ca în aprilie – mai documentul să fie votat în prima lectură, precizează Pavel Postică. Iar după avizul Comisiei de la Veneția, și în a doua lectură. Dacă proiectul se votează în toamnă în lectură finală, rămâne un an până la următoarele alegeri, așa cum prevăd standardele naționale.

Nicolae Panfil, director al Programului Monitorizarea Proceselor Democratice la Promo-LEX, a menționat necesitatea de a lua în calcul resursele de administrație ca element de influențare a alegerilor. 

E nevoie de consolidarea capacităților CEC prin crearea unui organ dedicat documentării și asigurării eficiente a controlului finanțelor partidelor politice.

O atenție sporită trebuie să se acorde contestațiilor, domeniu unde încă sunt multe lacune. Se cer precizări legate de aplicarea prevederilor legale care se referă la constituirea secțiilor de votare peste hotare sau în regiunea transnistreană. Un aspect necesar de abordat este discursul de ură în campania electorală, acțiunile pentru descurajarea acestuia.  

Cât privește legislația conexă, Nicolae Panfil consideră că modificările trebuie să fie discutate inclusiv cu partidele politice, pentru a se ajunge la un consens.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte, cu susținerea Fundației Hanns Seidel.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.